Scopul acestor opinii? În primul rând pentru a descrie ce ne place, ce e nou și bun, ce am testat și ce credem că merită atenția. Pentru a lăuda munca de calitate și originalitatea, perseverența și efortul de a crea lucruri frumoase care ne bucură lumea. În al doilea rând, pentru a opina ce nu ne place, ce credem că ar putea fi mai bun, mai frumos, mai util, fără judecăți răutăcioase ci cu bun-simț, onestitate și sub influiența experientței acumulate în ani de practică în design și branding. Pentru că opiniile sunt libere, nu și obligatorii.

Edvard Munch

Câți nu știu celebul tablou Strigătul (The Scream / Skirk) a lui Edvard Munch, a 4-a cea mai cunoscută pictură din istoria artei la nivel global și din toate timpurile (conform căutărilor pe Google din ultimii 5 ani).

Imaginea iconică creată de artist în 1893, reprezintă nu o expresie a vreunui strigăt, cum greșit a fost interpretată inițial, ci o teamă de necunoscut, o frică amplificată de atmosfera dramatică a apusului de pe Ekeberg Hillin, în Oslo. Această lucrare a împlinit și a recunoscut talentul și originalitatea lui Munch, transformându-l într-unul dintre cei mai importanți pictori din istoria artei și unul dintre cele mai reprezentative branduri ale Norvegiei.

Cel puțin în Oslo, Munch este omniprezent, făcând parte din cultura locului: de la magneți de frigider, la burgeri, albume, postere, nume de stradă, piață, școală, hotel și până la noul Munchmuseet, o capodoperă a arhitecturii moderne, noua casă pentru operele artistului.

Deși nu s-a născut în Oslo dar a trăit în urbea care, pe atunci, se numea Christiania, capitala Norvegiei l-a adoptat rapid în epoca modernă, înțelegând avantajele brand-ului Edvard Munch pentru oraș și pentru țară.

De identitatea vizuală a brand-ului norvegian s-a ocupat agenția londoneză North care a încercat să interpreteze, într-o manieră contemporană, ego-ul lui Munch cu scopul de a-l populariza și mai mult pentru generațiile tinere. Construcția grafică se concentrează pe un font personalizat care descrie caracterul excentric al artistului într-o formă memorabilă și originală.

Inspirația a venit dintr-o fotografie a lui Munch în care poziția înclinată a corpului a fost decisivă pentru a defini noua linie tipografică (calculată la un unghi de 20°) precum și pentru proiectul de arhitecturaă a muzeului care-i poartă numele.

Nouă ne place foarte mult Edvard Munch: atât artistul cât și brand-ul. Și vă sfătuim să vizitați frumosul Oslo pentru o experiență reală a ceea ce am povestit mai sus.

foto & credits: the-brandidentity.com, www.munchmuseet.no
Merită un share