NASA: Cea mai tare agenţie
NASA (Administrația Națională Aeronautică și Spațială), una dintre cele mai cunoscute și prestigioase organizații din lume, folosește concomitent cele 3 logo-uri celebre din istoria sa de 64 de ani. De fapt, 2 logo-uri propriu-zise dintr-un total de 3 desenate vreodată, pentru că al 3-lea este de fapt o variație sub formă de ”sigiliu” al unuia dintre simbolurile principale existente.
Un fapt amuzant pentru această instituție spațială e că, în cultura populară, un logo este denumit ”chifteaua”, iar celălalt ”viermele”.
Chifteaua apare în 1959, desenată de un angajat al agenției: cerc albastru, stele, orbită și o formă dinamică stilizată ca simbol general al aviației. A fost folosit până în 1975 când ”viermele” i-a luat locul, dar a revenit în peisajul pământean și cosmic în 1992.
Varianta denumită ”viermele” a fost o simplificare la nivel de font dinamic și cursiv a siglei inițiale, însă nu s-a dovedit la fel de populară ca prima. Deși s-a revenit la logo-ul inițial, viermele este folosit ca alternativă și completare în comunicarea vizuală a brandului NASA.
”Sigiliul” este o variantă a logo-ului folosită pentru ocazii speciale cu o adăugire de text (“The National Aeronautics and Space Administration U.S.A.”) și elemente grafice (două planete).
Ne place NASA pentru că este un pionier al descoperirilor spațiale și lucrează permanent pentru descifrarea misteriosului univers.
Foto & credits: 1000logos, nasa.gov