“Creează-ţi propriul stil vizual... unic pentru tine şi totodată identificabil pentru ceilalţi.”

Identitate vizuală

Identitatea vizuală a unei mărci cuprinde toate elementele care ajută la identificarea ei de către consumatori. Fie că vorbim despre logotip, culori, icon-uri, fonturi, slogan sau dezvoltăm până la design-ul interior al unui showroom sau birou, uniforma simplului angajat, legitimația de serviciu, cana de cafea personalizată, branding-ul mașinii de serviciu sau intrăm în mediul digital (website, pagina de Facebook/ Instagram cu postări personalizate), toate aceste elemente din zone de aplicabilitate diferite, alcătuiesc imaginea de ansamblu a mărcii respective, identitatea vizuală.

Studiu de caz

Das Möbel Studio

Identitate vizuală

Rezonanța germană a numelui induce ideea de rigoare și seriozitate a lucrului bine gândit și bine pus în practică, deci o linie grafică simplă, aproape minimalistă, a fost soluția de drum pentru construcția identității vizuale și a logo-ului. Astfel, am pornit de la alăturarea unor piese de mobilier și stilizarea lor astfel încât să obținem inițialele ce compun denumirea studioului de mobilă. DMS a prins formă din linii și un font din aceeași poveste.

Continuând în nota minimalistă, am restrâns paleta de culori premise pentru reprezentarea logo-ului, rezumând vizualul mărcii la trei nuanțe principale și câteva mici variații ale acestora.

Das Möbel Studio este un exemplu ideal de funcționalitate perfectă a formelor simple, dreptunghiuri și pătrate, a combinațiilor dintre ele și a calculelor pentru o reprezentare corectă a logo-ului, fără a cădea într-un minimalism fără conținut și fără personalitate.

 

În curând, un nou proiect de identitate vizuală